Despre Marinica

Vreau sa scriu cateva cuvinte despre Marian. Despre cum era el, pentru ca toti cei care nu l-au cunoscut, care l-au ajutat, indiferent cum, care au citit acest blog, sa-l cunoasca macar acum, macar asa, sa stie ce fel de om era.

In primul rand era un suflet cald, iubitor, era un om care stia sa se faca iubit si stia sa iubeasca pe altii, pe cei ce considera ca merita dragostea lui.

Era pasionat de pescuit si cum prindea o ocazie fugea la peste. Ca prindea, ca nu prindea, el era fericit. Cand reusea o captura impresionanta era in al noualea cer. Ma suna imediat si vreau sa va zic ca era asa de fericit si emotionat ca nu mai avea nici suflu, iar cand ajungea acasa cu capura, bineinteles, ma punea sa-i fac poze si intotdeauna pastra capul ca trofeu.

Iubea foarte mult animalele si era pasionat de natura. Ii placea sa prinda soparle si tot felul de insecte. Cand gasea o pasare ranita sau un catel mic, infometat, mereu le aducea acasa. Am avut si bufnita si sarpe si soparle si cotofene si pescarus, plus o gramada de catei gasiti carora impreuna incercam sa le gasim adapost. Daca plangea un catel in fata blocului noaptea, indiferent cat de tarziu, Marian era primul care se ducea sa-l aduca in casa. Daca mergeam la plimbare cu masina si era un catel in mijlocul drumului intotdeauna oprea si il gonea ca sa nu fie calcat de alte masini.

Ii placea sa mergem primavara la padure la Snagov si sa adunam ghiocei. Era deja o traditie sa mergem in fiecare an, cum apar ghioceii, la Snagov. Iubea foarte mult florile si ii placea sa le ingrijeasca.

Ii placea foarte mult sa conduca si una dintre cele mai mari realizari pentru el a fost obtinerea carnetului de conducere. De foarte multe ori, cand se simtea mai bine, plecam cu masina sa ne plimbam fara vreo tinta anume. Ajungeam la Sinaia si ne intorceam sau mergeam pana la Snagov. Ii placea sa mestereasca la masina, sa faca curat sau sa repare cate ceva.

Ii placea sa se plimbe cu bicicleta, asta pana sa se imbolnaveasca si de cele mai multe ori lega cateaua noastra la bicicleta si pleca sa se plimbe cu ea.

Ii placea sa gateasca si mai ales sa faca spaghete. Spaghetele erau specialitatea lui. Niciodata nu ma lasa sa fac eu spaghete, el era bucatarul sef, eu eram doar ajutor, faceam doar ceea ce imi zicea el, nu aveam niciodata voie sa ma bag in cratita lui.

La servici, a lucrat ca taietor la tipografie, era foarte muncitor, ii placea sa faca toate bine, fara greseala si niciodata nu lasa treaba neterminata. Ii placea ceea ce facea si mereu imi explica cum se face, cum se taie hartia, chiar ma lua la el la servici si imi arata pe masina de taiat hartie cum se face. Cu cele invatate de la el probabil ca ma pot angaja cu usurinta la o tipografie.

Pentru mine a fost si iubit si un prieten foarte bun, un om pe care stiam ca ma pot baza oricand.  Ne-am sprijinit unul pe altul in tot acest timp petrecut impreuna si nu regret nici o clipa ca am ales sa fiu alaturi de el pana la sfarsit, chiar daca a trebuit sa trec prin aceasta experienta atat de dureroasa.

Am petrecut 10 ani impreuna si cu bune si cu rele. Am sperat amandoi ca totul o sa fie bine, ca o sa ne intoarcem cu bine din Israel si o sa putem sa fim o familie normala. Mereu imi zicea: “Cand ne intoarcem te iau de nevasta”. Isi dorea sa fie sanatos cand vom face nunta. Vroia un baiat si a fost foarte dezamagit in momentul in care a aflat ca se poate ca din cauza tratamentului cu citostatice sa nu mai poate face copii. Mereu ii spuneam ca o sa facem, sunt sigura ca o sa putem si ca o sa fie baiat si o sa-l cheme Vladut. Si el mereu zicea ca il face mare pescar. Am petrecut foarte multe momente frumoase impreuna si in ciuda bolii si a tuturor greutatilor prin care am trecut din cauza ei, am reusit sa gasim momente in care uitam de toate si chiar eram fericiti.

Cand era internat in spital, la Fundeni, mereu ne dadeam mesaje si imi pare rau ca multe nu le mai am. Nu era mesaj in care sa nu-mi spuna sa am grija de animale, adica de catelusa noastra Ania, de papagalul nostru Pupic si de cele doua broscute testoase, Lala si Lulu. Iubea animalele foarte mult. Am un mesaj de la el in care imi zice asa: “Sa stii ca te iubesc cel mai mult pe lume! Doar pe tine si animalele. Abia astept sa vin acasa si sa fiu cu tine mereu”. Cand eram in Israel avea momente in care imi spunea:  “Daca mor, tu fata sa ai grija de animale!”.

Obisnuiam sa ne spunem foarte des “Te iubesc!”. M-a iubit foarte mult si l-am iubit foarte mult. Inca nu ma obisnuiesc cu gandul ca nu mai este. Parca tot il astept sa vina acasa. Nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca in fiecare dimineata ii aprind lumanarea in loc sa-i spun “Buna dimineata!”. Sper din toata inima ca acolo unde este acum si-a gasit linistea si ceea ce ma intareste este gandul ca acolo a scapat de toata durerea si toata suferinta. Nu o sa-l uit niciodata si in inima mea o sa ocupe un loc special toata viata.

Mi-e dor de tine, Marinica!

Ne este dor de tine, Marinica!! Andreea, Ania, Pupic, Lala si Lulu.

Marian

Nu credeam ca o sa vina ziua in care o sa va zic asta. La 1.05 noaptea, azi 26 dec, Marian a murit.

Incepand de duminica starea lui s-a agravat, dar nu am crezut ca o sa se ajunga aici. Am sperat pana in ultimul moment si va rog sa ma credeti ca parca nu pot sa cred nici acum ca asta s-a intamplat.

Imi pare rau ca nu pot sa va scriu mai multe acum.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Dupa o luna si ceva.

A trecut mai bine de o luna de la transplant. Luna in care pot sa spun ca am fost cam ocupati cu tot felul de probleme….

Hai sa incep cu vestile bune. Din punct de vedere al transplantului totul este foarte bine. In corpul lui Marian sunt doar celulele surorii lui, asa cum trebuie, leucocitele sunt normale, asa cum zic doctorii: excelent! Tot ce trebuie este ca celulele noi sa lupte cu boala si sa o invinga.

Evident ca exista si o parte mai putin buna. La cateva zile dupa transplant au inceput problemele, multumim lui Dumnezeu nu mari, dar cat sa nu fie bine. Au aparut niste probleme la rinichi, a facut o cistita hemoragica, pe care o mai are si acum. Apoi au aparut niste probleme si la ficat, bine ca nu a fost hepatita!! Erau doua variante de diagnostic: hepatita sau intoxicatie de la medicamente. Din fericire a fost o intoxicatie de la prea multe medicamente. Dar aceste probleme la ficat il faceau sa dorma toata ziua, sa se simta foarte slabit. Nu mai manca nimic si dupa cateva zile de stat fara mancare au fost nevoiti sa-i puna o sonda in stomac prin care-l hraneau. A mai aparut si cate o bacterie, un microb, un virus, dar astea nu ridica asa probleme mari, cel putin pentru el. A trecut si perioada de “criza”, cum au numit-o doctorii si starea lui a inceput sa intre in normal. A inceput sa manance, i-au scos sonda din stomac, problemele de la ficat au disparut, a inceput sa mai se miste putin. Insa problema ramane si acum cistita hemoragica. A inceput sa urineze din ce in ce mai greu, cu cheaguri de sange, imense. Pana la urma i-au pus o sonda cu ajutorul careia elimina mult mai usor aceste cheaguri si prin care face si irigatii. Cistita hemoragica trece intotdeauna, conform celor spuse de doctori, dar nimeni nu poate spune in cat timp, o saptamana, o luna, un an….. La Marian sunt aproape 4 saptamani si nu s-a schimbat mare lucru, parca de doua zile e putin mai bine.

Acum suntem tot in spital, asteptam sa treaca aceasta cistita. Am inchiriat un apartament de pe data de 4 noiembrie, atunci stiam ca mai stam cateva zile si plecam din spital…. Ma mai duc pe acolo sa spal si sa fac cate ceva de mancare, ca Marian, ca si mine, prefera mancarea noastra.

Speram sa se rezolve cu cistita si sa plecam la apartament. Este foarte frumos acolo, este liniste, este curat. Poate saptamana viitoare ne externeaza.

Cam asta e situatia la noi. Una peste alta Marian e bine, iar problemele pe are le are sunt rezolvabile.

Sanatate multa!

4700 leucocite!!

Astazi Marian are 4700 leucocite. Normal este intre 5000 si 10000, asa ca mai are doar cativa pasi pana la valorile normale. Cand au venit doctorii la vizita si mi-au spus am crezut ca nu inteleg bine… am intrebat de 3-4 ori si ca sa fiu sigura, apoi am scris pe o hartie si le-am aratat!!! Asa este: 4700 leucocite!! Este o crestere spectaculoasa!! Trombocitele sunt insa foarte mici fata de valorile normale, dar primeste ceea ce trebuie ca sa se rezolve si aceasta problema! Ce il deranjeaza cel mai mult in acest moment este ca a facut o cistita hemoragica care ii cam da dureri, dar o sa treaca si asta….. Ce sa facem???!!! Nu este usor, dar o sa trecem peste toate.

Intre timp eu m-am apucat sa caut apartament cu chirie. Am gasit ceva cu 1000 USD pe luna, la care se mai adauga cheltuielile cu electricitatea si internetul, care, din cate am inteles se ridica cam la 150 USD pe luna. Este un pic cam scump, dar oricum mai ieftin fata de cel la care am stat inainte. Ceea ce ne place foarte mult la acest apartament este ca e destul de aproape de spital, mergem cu o singura masina care face pana la spital cam 15-20 min, ca se afla intr-un cartier foarte foarte curat, ca are terasa, ca este spatios si ca bucataria este dotata cu tot ce trebuie. Are doua camere, bucatarie foarte mare, baie si terasa. Noi am vazut acest apartament chiar inainte de a ne interna in spital, dar nu avea rost sa-l inchiriem de atunci si sa platim o luna chirie degeaba. Asa ca dupa ce batem palma incep sa car bagajele acolo, sa aranjez hainele si tot ce mai avem, sa fac curat, ca atunci cand este externat Marian sa fie totul gata si frumos. Eu o sa stau tot in spital cu Marian, dar o sa mai ma duc pe acolo ca sa fac cele spuse mai sus si ca sa-i fac o ciorba acra cu leustean si bors din Romania, asa cum ii place lui.

Cam asta e tot pentru astazi. Sanatate si sa auzim de bine! Doamne ajuta!

Ziua 15!

Astazi Marian are 1100 leucocite!! Ieri a avut 600. Asta da crestere!! Suntem foarte fericiti si speram sa ne ajute bunul Dumnezeu si de acum inainte, asa cum ne-a ajutat si pana acum!! Pastile ia din ce in ce mai putine, ceea ce este bine, iar astazi a scapat si de unul din antibiotice, face vreo 3-4 feluri zilnic. Mai face in afara antibioticelor si alte medicamente intravenos, impotriva ciupercilor, impotriva virusilor etc…… Nici noi nu mai stim cate si pentru ce sunt!! In permanenta are perfuzii, asta de la internare. Nu sta o secunda fara lichide in vena, daca nu ii baga medicamente, ii baga hidratare si tot nu-l lasa “pe uscat”.

Multa sanatate tuturor si va multumim ca cititi “aventurile” noastre!

Completare ora 11.30: Exact dupa ce am terminat de scris articolul acesta a venit doctorul la vizita zilnica si ne-a spus ca treptat o sa-i reduca toate medicamentele intravenoase pe care primeste acum, treptat o sa-i reduca si hidratarea, urmand ca in cateva zile, daca o tine tot asa de bine, sa ne externeze! Nici nu va pot spune cat de fericiti suntem! Iar eu mai adaug la toate acestea bucuria ca am scapat de masca pe care eram obligata sa o port pana cand Marian depasea 1000 de leucocite!!

Toate merg spre bine!! Doamne ajuta!

Doua saptamani!!

Astazi se fac doua saptamani de la primul transplant!

Marian are ceva probleme la stomac, face temperatura si nu prea are pofta de mancare, dar in rest este bine. Toate acestea sunt normale. Este bine ca nu are dureri, ca poate sa mearga putin la plimbare pe holurile departamentului, ca mai si mananca cate ceva, nu foarte mult, ciuguleste si ca arata foarte bine. Sper sa o tina tot asa! De doua zile leucocitele i-au iesit 200, ceea ce inseamna, conform doctorilor, ca este posibil ca maduva sa produca si asta sa fie primul pas spre refacerea lui. Tot ceea ce asteptam acum este sa creasca leucocitele si celulele noi sa inceapa lupta cu boala, pentru ca in final sa o invinga! Speram din tot sufletul ca toate vor merge asa cum trebuie si cum ne dorim, dar mai avem de asteptat. Cand leucocitele depasesc valoarea de 1000 este perfect, ne pot externa. Valorile normale pentru leucocite sunt intre 5000 si 8000.

In rest nu prea facem nimic toata ziua, doar stam! Marian mai doarme si peste zi, este slabit si are nevoie de multa odihna, ne mai uitam la posturile tv romanesti pe internet, am gasit un site unde vedem gratuit aproape toate posturile din Romania! Ne uitam la stiri, la filme, am vazut si meciurile cu turcii ……… am vazut cum ne-au batut! Facem orice ca sa treaca timpul mai repede si sa venim acasa!!

A doua zi a transplantului!!

Ieri Marian a primit portia a doua de celule. Totul a decurs exact ca si cu o zi inainte, repede si bine. Am mai avut ceva emotii, dar nu ca in prima zi, chiar am reusit sa fotografiez punga cu celule.

In salon este un aparat de masurat tensiunea si chiar le ziceam ca daca imi lua tensiunea in momentul in care aveam celulele in mana…….il aruncam in aer!!

Acum, trebuie sa asteptam minim 14 zile ca sa vedem daca organismul lui Marian accepta celulele noi, daca maduva incepe sa produca si sa inceapa sa-i creasca imunitatea. In acest moment imunitatea lui este zero. Asa trebuie. A fost adusa la zero cu tratamentul cu citostatice foarte puternic pe care l-a facut inainte de transplant. Din cauza acestei imunitati foarte scazute apar infectiile etc.. Ieri i-a aparut un microb in sange, cica este normal. Din cauza lui a facut temperatura, din cauza temperaturii tensiune mica si tot asa…. Doctorii stiu toate complicatiile care se pot ivi si cum apare ceva trateaza imediat. Asa ca nu-mi fac griji din cauza asta. Marian este foarte bine ingrijit.

El acum trebuie sa se odihneasca, sa manance bine, sa faca si putina miscare, sa fie linistit. De restul se ocupa cei de aici. Si eu am toata increderea in ei!

Ceea ce este bine, este ca pot sa stau cu el mereu. Nu-l baga intr-o camera sterila separat de mine si de restul lumii. El sta aici, in aceasta camera, care are un sistem de sterilizare a aerului. E bine ca nu e singur. Doctorii de aici chiar recomanda pacientilor sa vina cu insotitor pentru ca ii ajuta psihic si asa este. Una este sa te vezi intr-o camera singur, sa nu ai cu cine sa schimbi o vorba si alta este sa stai cu cineva tot timpul si mai ales cu cel apropiat.

Doamne ajuta sa trecem cu bine peste toate!

Va salutam pe toti si va dorim toate cele bune!

Astazi Marian a facut primul pas catre viata!

Astazi va scriu eu, Andreea.

Marian a facut transplantul astazi, acum pe seara, la ora 18.20! O parte, pentru ca mai are si maine. Asa se face, in doua etape. El se simte bine acum, a facut un pic de temperatura, dar este OK.

Pot sa zic de astazi inainte ca Marian are doua zile de nastere: 30 Martie 1981 si 14 Octombrie 2009.

Transplantul a durat extrem de putin, 5 minute. La ora 18.20 a venit Dl. Prof. Dr. Or cu o punguta cu un lichid albicios si ne spune: Acestea sunt celulele!! Ne-am mirat toti trei (eu, Marian si Ani, sora lui) ca este alb, ne asteptam la ceva rosu…….. Apoi imi pune punguta in mana si imi zice sa o binecuvantez. Nici nu va puteti imagina ce emotii am avut si inca le am…. Tineam viata in mana! Viata lui Marian! Nici nu puteam sa ma mai misc. Am spus Tatal Nostru, am facut cruce, apoi am pus crucea cumparata de la Mormantul Sfant si sfintita pe Piatra Ungerii pe punga cu celulele pentru transplant! In timp ce tineam punga in mana, din cauza emotiilor pe care le aveam, simteam cu pulseaza punga, parca era o inima. Nu pot sa va descriu exact ce am simtit in acele momente, nu gasesc cuvintele. Apoi i-a conectat punga la vena si in 5 minute era gata! Nici nu mai puteam sa ne stapanim lacrimile de emotii, nici eu, nici Marian, nici Ani. Am plans toti! In viata mea nu am simtit ce am simtit in acele momente. Sincer, ma mir ca pot sa scriu acum!

Sper ca totul sa fie bine, sa fie puternic, sa invinga toate greutatile ce pot sa apara dupa transplant, sa ajungem acasa sanatosi, sa nu mai revina niciodata boala, nici asta si nici altele. Vreau sa-l vad pe Marian fericit! Plus ca mi-a promis ca atunci cand ne intoarcem ne casatorim, asa ca…. nu-l las eu sa scape…..

Maine, ziua transplantului!!

Maine, 14.10.2009, fac transplantul, in  zi de mare sarbatoare, Sf. Parascheva, vindecatoare de boli, care a trait o parte din viata sa aici, in Ierusalim…… Dumnezeu le-a aseazat asa! Poate ca Sf. Parascheva o sa ma ajute sa trec cu bine peste transplant, peste aceasta boala, peste toate!

Astazi termin tratamentul pregatitor. Mi-au scazut valorile asa cum trebuia. Am avut si zile bune si zile mai rele, dar au trecut. Astazi este ziua -1, asa apare in schema de tratament, iar ziua de joi este ziua +1.

Nici nu stiu ce sa mai scriu…… Cred ca asta este tot ce pot sa zic acum: MAINE FAC TRANSPLANTUL!!

DOAMNE AJUTA!!

Povestea mea………

Numele meu este David Marian George, am 28 de ani şi sunt din Bucureşti.

Viaţa mea nu a fost şi nu este uşoară, încă de la naştere am fost orfan, de tată. A decedat într-un accident auto, era şofer pe camion şi a oprit să acorde ajutor unor oameni implicaţi într-un alt accident, când o altă maşină l-a lovit ……. mortal. Am rămas cu mama şi cele trei surori, mai mari ca mine, cu 13, 12, 11 ani. Viaţa era grea pentru noi, dar ne descurcam cum puteam, mama muncea, iar surorile mele se ocupau de casă şi de creşterea mea. Timpul a trecut, surorile s-au măritat, au plecat la casele lor, iar eu am rămas singur cu mama. Aveam 14 ani , eram în clasa a IX a, când a murit şi mama, fără să fie bolnavă …………….. pur şi simplu…….. trăia cand am plecat la şcoala………

Mi-am continuat şcoala, am terminat liceul, m-am angajat, am vândut casa părinţilor, din partea care mi s-a cuvenit mi-am luat o garsonieră, m-am mutat cu prietena mea, Andreea. Totul era bine, viaţa începea să se aranjeze.

În decembrie 2004 viaţa mă lovea iar, am fost diagnosticat cu boala Hodgkin st. II B la Spitalul Clinic Fundeni – Hematologie, la doar 23 de ani. Nici nu ştiam ce înseamnă, ştiu doar că m-am bucurat când am aflat că este Boala Hodgkin, ce ştiam noi……………. Ne spusese o doamnă doctor care mi-a facut prima radiografie că dintre toate relele care există (cancer pulmonar, limfom Non Hodgkin etc.), Boala Hodgkin este cea mai uşoara boală şi cu cele mai mari şanse de vindecare. Nici nu ştiam că este tot o formă de cancer, un cancer malign.

Au urmat tot felul de tratamente cu citostatice, am făcut radioterapie, până în ianuarie 2006, mi se spunea că răspund bine la tratament, tomografiile ieşeau nemodificate, aveam mari şanse ca ceea ce era acolo să fie fibroză, dar pentru faptul că în ţara noastră nu se putea face analiza PET, iar situaţia mea financiară era cam dezastruoasă ca să pot face analiza aceasta în altă ţară, a trebuie să întrerup tratamentul şi să vedem ce se mai întâmplă.

M-am întors la muncă, am fost nevoit, statul nu putea să-mi mai acorde concediu medical şi nu aveam bani să trăim, salariul Andreei nu ajungea. Şi credeam că sunt vindecat.

Noiembrie 2006, am fost iar internat la Spitalul Clinic Fundeni pentru recădere de boală. făcută datorită curentului de la servici. Din păcate recăderile sunt întotdeaună mai grave şi mai greu de tratat. Mi-au aparut noduli la plamâni, la subraţ în ambele părţi, în mediastin, am făcut apă la plămâni. Am urmat iar tratament cu chimioterapie, boala nu răspundea la acest tratament, am fost trimis la Spitalul Marius Nasta, unde am fost propus pentru o operaţie de extirpare a unei părţi din plămânul drept, pentru a scăpa de tumoarea formată acolo. Aparatele nesterilizate, imunitatea scăzută, au dus la contactarea virusul hepatic B, în urma unei bronhoscopii. Operaţia nu s-a mai putut efectua şi am fost internat la Spitalul de Boli Contagioase Victor Babeş. După terminarea tratamentului la acest spital am început iar chimioterapia, tratamente foarte puternice care au dus la „arderea” venelor. Datorită acestui fapt în timpul tratamentului o venă s-a spart şi toată substanţa s-a scurs pe lângă venă, direct în braţul meu, provocându-mi o flebită la mâna dreaptă, flebită care îmi dă nişte dureri groaznice şi pe care o am şi în ziua de azi. În acest caz mi s-a propus să mi se monteze o cameră implantabilă percutantă (un fel de cateter mai evoluat) care însă nu este suportată de Ministerul Sănătăţii şi am fost nevoit să o cumpăr la un preţ de 400E. Pentru mine aceste costuri sunt foarte greu de suportat datorită situaţiei materiale nu tocmai bună. Am strâns cu greu aceşti bani, am cumpărat camera respectivă, viaţa mea depinzând de ea, pentru a putea continua tratamentul. Mi-a fost montată tot la Spitalul Fundeni, dar din păcate nici de această cameră nu am avut parte. Nu ştiu nici până în ziua de azi din cauza cui s-a infectat foarte tare, ori din cauza celui care mi-a montat-o, ori din cauza celor care au folosit-o, cert este că am fost nevoit să o scot după ce am folosit-o doar de două ori, pierzând şi banii şi şansa de a continua tratamentul. Între timp starea mea de sănătate era din ce în ce mai proastă, eram foarte slăbit, nu mai aveam poftă de mâncare, tuşeam până la epuizare, iar diagnosticul s-a schimbat în Boala Hodgkin formă chimiorezistentă. Mi-au apărut noduli şi inghinal. Fac şi în prezent tratament, de fiecare dată când trebuie să urmez tratamentul mi se montează un cateter în picior, asta la interval de 3 săptămâni. Chinul este foarte mare. Un cateter montat prost de către cineva nepriceput a dus la formarea unei flebite şi la piciorul stâng, unde am dureri, fapt pentru care acum cateterul se poate pune doar la piciorul drept, însă nu ştiu cât timp se mai poate face acest lucru, am înţeles că nu se poate pune în acelaşi loc de foarte multe ori, eu sunt acum la al V lea cateter montat în piciorul drept. Şi mă întreb de cele mai multe ori cât mai rezist, câtă durere să mai suport şi câte complicaţii mai apar???!!!! Dacă la începutul bolii puteam să mă plimb în parc sau să mă duc la un gratar la pădure sau la pescuit, care este marea mea pasiune, acum stau numai în casă, abia mă duc până la bucătărie, obosesc foarte repede, nu dorm nopţile din cauza durerilor, nu am poftă de mâncare. Într-o dimineaţa, când m-am trezit, am constatat că nu mai aud cu urechea dreaptă, am mers de urgenţă la Spitalul Sf. Maria – O.R.L., unde în urma analizelor s-a constatat că nu mai aud deloc cu această ureche. Am urmat un tratament pentru acest lucru , am început să aud, dar foarte slab şi se pare că aşa o să rămân şi asta tot datorită tratamentului cu citostatice. Tot din cauza tratamentului îndelungat mi s-a stricat şi dantura.

Au trecut aproape 5 ani de la descoperirea acestei boli şi pe zi ce trece mi-e tot mai frică că nu o să reuşeşc să-mi trăiesc viaţa măcar de acum înainte.

Ultimul tomograf, făcut în aprilie anul acesta, a ieşit destul de bine, în sensul că este nemodificat faţă de cel precedent, fapt care l-a făcut pe dl. doctor să creadă că există şanse să fie fibroză. Este posibil să fie şi boală ce stagnează datorită tratamentului. ce aveam nevoie????? O analiză PET, care, acum, se face şi în România, dar care costă 1200EURO, sumă de bani pe care nu o aveam, dar care, cu ajutorul prietenilor, a oamenilor care au citit povestea mea pe blog-urile prietenilor, am strâns-o şi am facut şi PET-ul. Nu a ieşit bine, tot ceea ce mai am eu este boală activă, chiar mi-a apărut şi în alte părţi. Ce se poate face acum???? Transplant de celule stem de la donator înrudit, compatibil 100%, în România doar aşa se face. Surorile mele……. facem repede toate analizele necesare. Dezamăgire totală, una este compatibilă 65%, una 50%, una 25%.

Ce spune doctorul acum??? Spune că pentru mine nu mai este nimic de făcut …….. trebuie să stau şi să aştept să mor………….. Ce spun doctorii din străinătate despre cazul meu: MAI EXISTĂ OPŢIUNI!! Această boală este vindecabilă. Ce spun doctorii din străinătate că este cel mai bine pentru mine??? TRATAMENT ŞI TRANSPLANT DE CELULE STEM. Suma necesară: în jur de 150.000Euro, doar pentru transplant, fără alte cheltuieli (transport, cazare pentru perioada cât nu stau internat, etc.).

Bineînţeles că nu dispun de banii necesari pentru efectuarea transplantului, transplant ce mă poate salva, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta.

Noi, oamenii bolnavi, pe care sistemul sanitar din România ne condamnă la moarte, suntem obligaţi să apelăm la ajutorul oamenilor, al oamenilor de bună credinţă, la dumneavoastră, cei care citiţi această poveste, la toţi cei care ne poat ajuta să ne cumpărăm viaţa.

Vă mulţumesc tuturor celor care citiţi povestea mea!

Cine doreşte şi mă poate ajuta cu o sumă de bani o poate face donând, indiferent ce sumă, în unul din conturile:

RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298

EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304

USD: RO 46 RZBR 00000 600 1168 9132

Cod SWIFT: RZBR ROBU

Banca: Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura

Sediu agenţie: Str. Pajurei nr. 7, sector 1, Bucureşti, Cod RO 013152

Titular: Stamatin Andreea Ioana

Domiciliu titular cont: Str. Presei nr. 4, bloc 18, scara A, et.2, ap.11, sector 1, Bucureşti, România

Incepand cu data de 25.08.2009 am mai deschis trei conturi, in Lei, USD si Euro la CITIBANK :

LEI: RO 68 CITIB 00000 10000 18249

USD: RO 41 CITIB 00000 10000 18250

EUR: RO 02 CITIB 00000 10000 19340

Banca: Citibank Europe plc, Dublin – Sucursala Romania

Cod SWIFT: CITIROBU

Sediul bancii: Bucuresti, B-dul Iancu de Hunedoara nr.8, Sector 1.

Titular: Stamatin Andreea Ioana

Oricine doreşte să ne ajute cu un sfat, o părere sau doreşte să ne împărtăşească din experienţa sa o poate face pe acest blog, sau pe mail: stamatin_andreea_ioana@yahoo.com sau la telefon 0726-76.81.91., prietena mea, Stamatin Andreea Ioana se ocupă de toate acestea, inclusiv de acest blog. Starea de sănătate nu-mi permite să mă ocup personal.

In spital.

M-am internat in spital astazi. Se pare ca ma apuc de treaba. Vreau sa trec cat mai repede peste asta si sa ma intorc acasa! Si o sa ma intorc sanatos! Nu ma las!!

Planul de bataie este urmatorul: pana luni mai fac niste teste, printre care niste teste de sange, ceva la inima si cea mai groaznica analiza din viata mea: punctia (biopsie de maduva osoasa). Si am mai facut una aici…. am crezut ca am scapat!! Oricum aici se face cu anestezie totala, nu ca in Romania cu putina Xilina, apoi te pune cu genunchii la gura, se urca pe tine cu totul, si doctorul si asistenta, iar apoi incep sa foreze de zici ca te despica… E ceva groaznic. Mi-e frica de ea si cand stiu ca o sa dorm…. In fine, sa revenim la planul de bataie. Aceste teste o sa le termin pana luni. Luni incep tratamentul cu citostatice, care nu stiu exact cate zile o sa dureze, probabil ca 6 – 7 zile. Transplantul este programat pentru 15 si 16 octombrie, dureaza doua zile. Apoi, daca toate decurg normal, mai trebuie sa stau in spital cam 4 saptamani. Dupa aceea ma externeaza, dar din pacate nu vin acasa, mai trebuie sa stau o perioada pe aici, nu stiu exact cat, probabil ca inca vreo 2 luni, cam asa stiu ca este perioada de supraveghere dupa transplant. Important este sa reusesc sa trec peste toate astea, sa nu fac complicatii, infectii, daca sunt bine mai stau si un an, numai sa stiu ca sunt sanatos si ca acasa o sa pot duce o viata normala.

Aici in spital toata lumea se comporta exemplar. Asistentii se prezinta intai, apoi iti explica ceea ce vor sa-ti faca si abia dupa aceea trec la fapte. Ei vor ca pacientul sa stie exact ce tratament primeste, ce consecinte are tratamentul. Apoi iti spun de o mie de ori ca pentru orice ai nevoie sa ii chemi, trebuie sa apas butonul de langa pat si asistentul vine imediat. Noi daca nu suntem invatati asa ne minunam de toate acestea. Doctorul vine sa stea de vorba cu tine, iti explica si el care sunt procedurile etc., nu stai pe hol in fata biroului, in picioare, in curent, asteptand sa treaca pe acolo si sa te bage in seama sa-ti zica si tie doua vorbe. Diferenta intre ceea ce este aici si ceea ce este in Romania, in spitale, este ca de la cer la pamant. Cred ca nici intr-o mie de ani nu o sa ajungem sa avem ceea ce au ei aici si nu ma refer doar la aparatura, ci la personal. Aici daca dai ceva asistentei sau doctorului risti sa zbori din spital, in Romania daca NU dai ceva asistentei si doctorului risti sa zbori din spital. M-am gandit ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare …. Ministrul Sanatatii!!!

In salon sunt singur, doar cu Andreea. Insotitorul are pat. Am frigider, dulap, televizor, pat cu telecomanda, aer conditionat, sistem de filtrare si purificare al aerului, baia mea personala, internet, seif si pe un perete minunea: un dulapior plin cu pansamente, seringi, ace, plasturi, branule, tampoane cu spirt, heparina etc., tot felul de “bunatati” care in Romania nu exista nici la asistente de cele mai multe ori…..

Cam asta este tot ceea ce am de povestit acum. Va tin la curent cu tot ce mi se intampla. Va doresc multa sanatate!!